Actriţa Elizabeth Taylor, bună prietenă a megastarului Michael Jackson, a încetat din viaţă miercuri dimineaţă, la New York.
Relaţia dintre Elizabeth Taylor şi Michael Jackson a fost, de-a lungul vieţii celor doi, una foarte strânsă, deşi unele persoane au precizat că prietenia celor doi este doar de suprafaţă.
Cele două vedete au fost văzute destul de des împreună, dar gurile rele spun că relaţia lor se baza doar pe cadourile foarte scumpe pe care Regele Pop i le oferea actriţei. În ciuda acestor declaraţii, Michael şi Elizabeth petreceau foarte mult timp împreună, actriţa având o relaţie foarte strânsă şi cu cei doi copii mai mari ai Regelui Pop.
Datorită acestei relaţii, în anul 2009, atunci când Elizabeth Taylor a trecut printr-o operaţie dificilă, copiii lui Michael Jackson i-au fost alături. După intervenţia chirurgicală, actriţa s-a recuperat foarte bine şi s-a oferit să-i scoată pe Paris şi Prince Michael într-un parc de distracţii. Conform apropiaţilor celor doi, Elizabeth era precum o mătuşă pentru copiii cântăreţului.
Una dintre persoanele care au declarat că prietenia celor doi nu este reală este chiar biografa lui Michael Jackson, care a afirmat că relaţia celor doi se bazează doar pe faptul că acesta îi cumpără tot timpul bijuterii, pentru ca actriţa să spună lucruri frumoase despre el. „Taylor a părut întotdeauna prietena sinceră a cântăreţului, dar această relaţie este cumparată şi plătită. Michael îi cumpără bijuterii de pe întreg cuprinsul lumii, iar ea spune lucruri frumoase despre el. Sunt mulţi oameni care nu dau doi bani pe ceea ce are de spus Elizabeth Taylor, dar Jackson este fascinat de ea şi de alte persoane precum Liza Minnelli", a spus biografa Stacy Brown.
În ciuda acestor declaraţii, Elizabeth Taylor a fost mereu alături de cântăreţ, iar atunci când acesta a murit, actriţa a fost atât de bulversată încât nu a putut vorbi şi a fost printre primele persoane care au ajuns la înmormântarea Regelui Pop.
Google Website Translator Gadget
Etichete
- stiri
- REVISTA PRESEI INTERNATIONALA
- breaking news
- stiri mondene
- michael jackson
- STIRI AUTO
- Horoscop 2011
- REVISTA PRESEI - ROMANIA
- Previziuni astrologice 2011
- music
- Economic News
- Auto-Moto NEWS
- IT-C NEWS
- TERRA
- taxa auto 2011
- stiri economice
- Family - Time NEWS
- IT-C
- Vremea
- previziuni 2010
- showbizz
- stiri amuzante
- Pepe si Oana Zavoran
- Showbizz NEWS
- Stiri-Social
- life and love
- prognoza vremii
- Cutremur in Japonia
- Irinel Columbeanu
- Japonia
- Monica Columbeanu
- HOROSCOP SAPTAMANAL
- Oana Zavoran
- STOP TORTURII ANIMALELOR
- Shocking News
- important
- internet
- obiceiuri
- romania
- sarbatori
- vremea pe 3 luni
- Entertainment NEWS
- International News
- NEWS
- campanie
- filme online
- spune nu drogurilor
- Cutremurul din 1977
- DUPA 20 DE ANI IN ROMANIA
- Etnobotanice
- Intimate News
- LOCURI DE MUNCA
- Monden NEWS
- Osama bin Laden
- Political NEWS
- Ridicare AUTO ilegal
- SPICE
- X Factor
- anul iepurelui
- superstitii
- 2011
- 2012
- 8 MARTIE
- Amenzi de circulatie
- Astrologie
- CONSULTATII OCULTE
- Dacia Duster
- Divortul cuplului Columbeanu
- Elizabeth Taylor
- Fun NEWS
- GSM
- HOROSCOP LUNAR
- Infertilitate masculina
- Legi si Educatie
- Live Show TV NEWS
- Meteo
- NUNTA REGALA
- Nostradamus
- Orange Romania
- PASTE
- Serban Huidu
- Sports NEWS
- TAROT
- TOP 40
- UNIQUE NEWS
- Valentine's Day
- Vodafone Romania
- adrian paunescu
- balanta
- berbec
- capricorn
- fecioara
- gemeni
- leu
- pesti
- protest national
- rac
- sagetator
- scorpion
- sfarsitul lumii
- taur
- varsator
- "Cerbul de Aur"
- 1 decembrie
- 3DTV
- AURORA SITARUS
- Al-Qaida
- Barfe. Vedete
- Bizar News
- Blestemul numarului 11
- Caligula
- Cancerul
- Cosmote Romania
- Craciun
- DEZASTRE NATURALE
- Documentare
- ECONOMIC NEWS
- EVENIMENTE MONDENE
- Egipt contra Egipt
- External NEWS
- FAMILY-TIME NEWS
- FUMATUL
- Francmasoneria
- Ganduri despre mama
- Gmail
- HDTV
- HPV
- Hit Radio Station
- Hollywood
- Horoscop General 2011
- JOBURI STRAINATATE
- Logan 2
- Luna Plina
- MICHAEL JACKSON - ELIZABETH I LOVE YOU
- Martisor
- Masoneria
- Mihaela Tatu
- Movie online
- NUMEROLOGIE
- Nicolae Ceausescu
- Noua lege a invatamantului
- POLITICAL NEWS
- PRE-ZICERI
- Paranormal
- Petrom
- Politia Circulatiei
- Printul William and Catherine
- ROMANIA TE IUBESC
- Radio online
- Salonul auto de la Geneva 2011
- Stare de urgenta in SUA
- Stiri Culturale
- TABERE VARA
- TAROT - ZODIAC-UL VERII 2011
- TAROT-ZODIAC
- TEO TRANDAFIR
- Tableta si abonamentele de internet
- Tara lui Andrei
- Trailer
- Travel News
- Unique News
- Vanga
- Voteaza
- Vrajitoria
- WORLD CHART SHOW
- Wikileaks
- ZODIAC
- Ziua Bărbatului
- Ziua Femeii
- Ziua femeilor
- Zodiacul chinezesc
- cinema
- cioaca cristian
- consumatori
- descarcare ilegala
- elodia ghinescu
- filme 2011
- horoscop decembrie 2010
- ninsori
- piraterie virtuala
- previziuni zilnice
- sf mihai si gavriil
- sfantul andrei
- stop pretul benzinei
- substante interzise
- superstitii de anul nou
- ziua romaniei
- zodii
About Me
VIDEO Elizabeth Taylor şi Michael Jackson: totul despre relaţia dintre cei doi
miercuri, 23 martie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu