"Vreau să îmi salvez sufletul, eu nu sunt un om rău, vreau să mă împac cu mama mea, fiindcă mi s-a spus că orgoliul şi mândria sunt din cealaltă parte şi nu de la Dumnezeu", a declarat Oana Zăvoranu la "Un show păcătos".
După ce a spus aceste cuvinte, Dan Capatos i-a făcut o surpriză Oanei, spunându-i că mama ei este în culise şi urmează să intre în platou. Plângând, cele două s-au luat în braţe.
"Nu există o zi în care eu să nu mă gândesc la tata şi indiferent ce s-a întâmplat între noi, ea rămâne mama mea. De acum încolo, eu nu o mai vâna şi nu voi mai cere nimic. Astăzi am înţeles că averea o fac prin munca mea. Astăzi am înţeles de ce am rămas fără bani atunci. Aşa a vrut Dumnezeu să se întâmple, pentru că tu dacă aveai banii aceia pe mână, nu erai ce eşti astăzi. Dumnezeu vrea ca tu să demonstrezi că eşti în stare să îşi faci singură averea. Eu nu vreau banii de la mama mea. Eu nu pot să fac lucruri dacă nu le simt, nu sunt o prefăcută", a mai spus Oana.
Oana, către mama ei: "Te iubesc!"
"Vreau să ştii că nu te mai urăsc. Eu pot să mă uit în ochii tăi, pentru că nu am minţit, nu am fost falsă, nu am fost o hoaţă. Te iubesc, pentru că eşti mama mea", i-a spus Oana mamei sale.
"Şi eu o iubesc, pe Oana şi ea ştie lucrul ăsta", a spus mama Oanei, după declaraţia fiicei sale.
Google Website Translator Gadget
Etichete
- stiri
- REVISTA PRESEI INTERNATIONALA
- breaking news
- stiri mondene
- michael jackson
- STIRI AUTO
- Horoscop 2011
- REVISTA PRESEI - ROMANIA
- Previziuni astrologice 2011
- music
- Economic News
- Auto-Moto NEWS
- IT-C NEWS
- TERRA
- taxa auto 2011
- stiri economice
- Family - Time NEWS
- IT-C
- Vremea
- previziuni 2010
- showbizz
- stiri amuzante
- Pepe si Oana Zavoran
- Showbizz NEWS
- Stiri-Social
- life and love
- prognoza vremii
- Cutremur in Japonia
- Irinel Columbeanu
- Japonia
- Monica Columbeanu
- HOROSCOP SAPTAMANAL
- Oana Zavoran
- STOP TORTURII ANIMALELOR
- Shocking News
- important
- internet
- obiceiuri
- romania
- sarbatori
- vremea pe 3 luni
- Entertainment NEWS
- International News
- NEWS
- campanie
- filme online
- spune nu drogurilor
- Cutremurul din 1977
- DUPA 20 DE ANI IN ROMANIA
- Etnobotanice
- Intimate News
- LOCURI DE MUNCA
- Monden NEWS
- Osama bin Laden
- Political NEWS
- Ridicare AUTO ilegal
- SPICE
- X Factor
- anul iepurelui
- superstitii
- 2011
- 2012
- 8 MARTIE
- Amenzi de circulatie
- Astrologie
- CONSULTATII OCULTE
- Dacia Duster
- Divortul cuplului Columbeanu
- Elizabeth Taylor
- Fun NEWS
- GSM
- HOROSCOP LUNAR
- Infertilitate masculina
- Legi si Educatie
- Live Show TV NEWS
- Meteo
- NUNTA REGALA
- Nostradamus
- Orange Romania
- PASTE
- Serban Huidu
- Sports NEWS
- TAROT
- TOP 40
- UNIQUE NEWS
- Valentine's Day
- Vodafone Romania
- adrian paunescu
- balanta
- berbec
- capricorn
- fecioara
- gemeni
- leu
- pesti
- protest national
- rac
- sagetator
- scorpion
- sfarsitul lumii
- taur
- varsator
- "Cerbul de Aur"
- 1 decembrie
- 3DTV
- AURORA SITARUS
- Al-Qaida
- Barfe. Vedete
- Bizar News
- Blestemul numarului 11
- Caligula
- Cancerul
- Cosmote Romania
- Craciun
- DEZASTRE NATURALE
- Documentare
- ECONOMIC NEWS
- EVENIMENTE MONDENE
- Egipt contra Egipt
- External NEWS
- FAMILY-TIME NEWS
- FUMATUL
- Francmasoneria
- Ganduri despre mama
- Gmail
- HDTV
- HPV
- Hit Radio Station
- Hollywood
- Horoscop General 2011
- JOBURI STRAINATATE
- Logan 2
- Luna Plina
- MICHAEL JACKSON - ELIZABETH I LOVE YOU
- Martisor
- Masoneria
- Mihaela Tatu
- Movie online
- NUMEROLOGIE
- Nicolae Ceausescu
- Noua lege a invatamantului
- POLITICAL NEWS
- PRE-ZICERI
- Paranormal
- Petrom
- Politia Circulatiei
- Printul William and Catherine
- ROMANIA TE IUBESC
- Radio online
- Salonul auto de la Geneva 2011
- Stare de urgenta in SUA
- Stiri Culturale
- TABERE VARA
- TAROT - ZODIAC-UL VERII 2011
- TAROT-ZODIAC
- TEO TRANDAFIR
- Tableta si abonamentele de internet
- Tara lui Andrei
- Trailer
- Travel News
- Unique News
- Vanga
- Voteaza
- Vrajitoria
- WORLD CHART SHOW
- Wikileaks
- ZODIAC
- Ziua Bărbatului
- Ziua Femeii
- Ziua femeilor
- Zodiacul chinezesc
- cinema
- cioaca cristian
- consumatori
- descarcare ilegala
- elodia ghinescu
- filme 2011
- horoscop decembrie 2010
- ninsori
- piraterie virtuala
- previziuni zilnice
- sf mihai si gavriil
- sfantul andrei
- stop pretul benzinei
- substante interzise
- superstitii de anul nou
- ziua romaniei
- zodii
About Me
Oana s-a impacat cu mama ei!
joi, 7 aprilie 2011VOI CE CREDE-TI, ADEVAR SAU TELENOVELA? LASA UN COMENTARUI
Etichete: Oana Zavoran, Pepe si Oana Zavoran, stiri mondene
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu