La noapte, in centrul si sudul tarii vor fi innorari si va ploua local, iar in zona montana, la peste 1800 m, precipitatiile vor fi sub forma de lapovita sau ninsoare. In nordul Olteniei si al Munteniei se pot cumula cantitati de apa de peste 15-20 l/mp. In restul teritoriului cerul va fi variabil, iar ploile vor fi posibile izolat in nordul Moldovei si in Maramures. Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari in regiunile estice. Temperaturile minime se vor incadra intre 1 si 11 grade.Joi - Vremea va fi rece in majoritatea zonelor tarii, astfel ca se vor inregistra temperaturi maxime intre 8 si 18 grade si minime intre -1 si 9 grade. Vor fi innorari in sudul, centrul si estul teritoriului si va ploua local in Muntenia, Oltenia, sudul si estul Transilvaniei si pe arii restranse in Moldova si in Dobrogea.
La munte, la peste 1500 m altitudine, vor fi precipitatii sub forma de lapovita sau ninsoare. In celelalte regiuni cerul va fi variabil. Vantul va avea intensificari temporare, cu viteze mai mari in zonele estice si sud-estice si pe crestele montane. Spre dimineata vor fi conditii de bruma, indeosebi in nord-vest.
Vremea va fi rece pentru inceputul lunii mai, cu cer noros si ploi temporare. Vantul va sufla slab pana la moderat. Temperatura maxima va fi de 13...15 grade, iar cea minima se va situa in jurul valorii de 6 grade.
Vineri - Vremea va fi rece pentru aceasta data, mai ales in centrul si estul tarii, unde vor fi innorari temporare si doar pe arii restranse ploi de scurta durata. In zona Carpatilor Orientali precipitatiile vor fi si sub forma de lapovita sau ninsoare.
In celelalte regiuni cerul va fi variabil. Vantul va sufla moderat, cu intensificari locale, in special la munte, in Moldova, Baragan si Dobrogea, unde vitezele vor depasi 70 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 9 si 19 grade, iar cele minime intre -2 si 8 grade. Vor fi conditii ca izolat, in jumatatea de vest, sa se produca bruma.
Sambata - Vremea se va mentine racoroasa in majoritatea zonelor tarii. In regiunile estice si sud-estice, dar si in zona montana cerul va fi mai mult noros, local va ploua, mai ales spre seara si noaptea, iar vantul va prezenta unele intensificari. In restul teritoriului innorarile vor fi temporare, iar ploile izolate.
Pe crestele montane vor fi posibile precipitatii mixte. Temperaturile maxime se vor incadra intre 12 si 20 de grade, iar cele minime in general intre 2 si 8 grade.
Duminica - Cerul va avea innorari temporare si va ploua local in sudul si in estul tarii si pe arii mai restranse in rest. Vantul va sufla moderat, cu intensificari locale, temporare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 si 22 de grade, iar cele minime intre 3 si 11 grade.
Google Website Translator Gadget
Etichete
- stiri
- REVISTA PRESEI INTERNATIONALA
- breaking news
- stiri mondene
- michael jackson
- STIRI AUTO
- Horoscop 2011
- REVISTA PRESEI - ROMANIA
- Previziuni astrologice 2011
- music
- Economic News
- Auto-Moto NEWS
- IT-C NEWS
- TERRA
- taxa auto 2011
- stiri economice
- Family - Time NEWS
- IT-C
- Vremea
- previziuni 2010
- showbizz
- stiri amuzante
- Pepe si Oana Zavoran
- Showbizz NEWS
- Stiri-Social
- life and love
- prognoza vremii
- Cutremur in Japonia
- Irinel Columbeanu
- Japonia
- Monica Columbeanu
- HOROSCOP SAPTAMANAL
- Oana Zavoran
- STOP TORTURII ANIMALELOR
- Shocking News
- important
- internet
- obiceiuri
- romania
- sarbatori
- vremea pe 3 luni
- Entertainment NEWS
- International News
- NEWS
- campanie
- filme online
- spune nu drogurilor
- Cutremurul din 1977
- DUPA 20 DE ANI IN ROMANIA
- Etnobotanice
- Intimate News
- LOCURI DE MUNCA
- Monden NEWS
- Osama bin Laden
- Political NEWS
- Ridicare AUTO ilegal
- SPICE
- X Factor
- anul iepurelui
- superstitii
- 2011
- 2012
- 8 MARTIE
- Amenzi de circulatie
- Astrologie
- CONSULTATII OCULTE
- Dacia Duster
- Divortul cuplului Columbeanu
- Elizabeth Taylor
- Fun NEWS
- GSM
- HOROSCOP LUNAR
- Infertilitate masculina
- Legi si Educatie
- Live Show TV NEWS
- Meteo
- NUNTA REGALA
- Nostradamus
- Orange Romania
- PASTE
- Serban Huidu
- Sports NEWS
- TAROT
- TOP 40
- UNIQUE NEWS
- Valentine's Day
- Vodafone Romania
- adrian paunescu
- balanta
- berbec
- capricorn
- fecioara
- gemeni
- leu
- pesti
- protest national
- rac
- sagetator
- scorpion
- sfarsitul lumii
- taur
- varsator
- "Cerbul de Aur"
- 1 decembrie
- 3DTV
- AURORA SITARUS
- Al-Qaida
- Barfe. Vedete
- Bizar News
- Blestemul numarului 11
- Caligula
- Cancerul
- Cosmote Romania
- Craciun
- DEZASTRE NATURALE
- Documentare
- ECONOMIC NEWS
- EVENIMENTE MONDENE
- Egipt contra Egipt
- External NEWS
- FAMILY-TIME NEWS
- FUMATUL
- Francmasoneria
- Ganduri despre mama
- Gmail
- HDTV
- HPV
- Hit Radio Station
- Hollywood
- Horoscop General 2011
- JOBURI STRAINATATE
- Logan 2
- Luna Plina
- MICHAEL JACKSON - ELIZABETH I LOVE YOU
- Martisor
- Masoneria
- Mihaela Tatu
- Movie online
- NUMEROLOGIE
- Nicolae Ceausescu
- Noua lege a invatamantului
- POLITICAL NEWS
- PRE-ZICERI
- Paranormal
- Petrom
- Politia Circulatiei
- Printul William and Catherine
- ROMANIA TE IUBESC
- Radio online
- Salonul auto de la Geneva 2011
- Stare de urgenta in SUA
- Stiri Culturale
- TABERE VARA
- TAROT - ZODIAC-UL VERII 2011
- TAROT-ZODIAC
- TEO TRANDAFIR
- Tableta si abonamentele de internet
- Tara lui Andrei
- Trailer
- Travel News
- Unique News
- Vanga
- Voteaza
- Vrajitoria
- WORLD CHART SHOW
- Wikileaks
- ZODIAC
- Ziua Bărbatului
- Ziua Femeii
- Ziua femeilor
- Zodiacul chinezesc
- cinema
- cioaca cristian
- consumatori
- descarcare ilegala
- elodia ghinescu
- filme 2011
- horoscop decembrie 2010
- ninsori
- piraterie virtuala
- previziuni zilnice
- sf mihai si gavriil
- sfantul andrei
- stop pretul benzinei
- substante interzise
- superstitii de anul nou
- ziua romaniei
- zodii
About Me
Ploi si vreme inchisa pana la sfarsitul saptamanii. Vezi prognoza pe 4 zile
miercuri, 4 mai 2011Etichete: Vremea
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu